Sign in / Join

Călin Marius, muncitorul care ziua sudează şi noaptea cântă şi dansează

66
0
Share:

În 2005 a făcut senzaţie la „Românii au talent” şi chiar a reuşit să o impresioneze pe Mihaela Rădulescu, apăsând butonul auriu.

De anul acesta Călin Marius intră în lumea showbizzului, căci s-a alăturat spectacolului de cabaret „Let’s go Paris” in deja celebrul cabaret Mulanruj din Centrul vechi din Bucureşti.


Din această toamnă, sudorul care a cucerit o lume întreagă la “Românii au talent”, revine în atenţia fanilor. Şi asta datorită spectacolului “Let’s Go Paris”, care se va juca la Mulanruj Dinning Theatre din Centru Vechi al Capitalei unde va apărea în mai multe momente inconjurat de tinerele balerine si dansatoare . Acest nou show aduce în peisajul spectacolului bucurestean viaţa boemă a micului Paris de odinioară. Spectatorii vor vedea momente de dans ,muzica si comedie ,balerine frumoase,un show incendiar ,parizian cu peste 100 de costume, decorate cu cristale şi pietre semipreţioase, iar căştile din pene ale balerinelor trebuie să ştiţi că sunt aduse din Las Vegas. În acest spectacol, în afară de solistul de la „Românii au talent”, publicul va mai fi încântat si de meniurile de mancare atent selectionate de soliştii de muzică uşoară care vor încânta publicul spectator cu chanchonete frantuzeşti şi nu numai. Va fi un spectacol plin de culoare şi rafinament la Mulanruj Dining Theatre din centrul vechi al capitalei, spectacol ce este opera producătorului Florin Mariş, coregraf şi interpret de succes din showbizzul autohton.

 

Cine este Călin Marius?

În 2015 a apărut în sezonul 5 al emisiunii, în semifinal 3 şi a cucerit-o pe Mihaela Rădulescu cu vocea sa. “Hobby-urile mele sunt muzica şi sportul. Am descoperit aceste aptitudini de mic şi le-am lucrat separat, pe parcursul anilor mergând pe trei cai – şcoală, muzică şi sport. Consider că educaţia fizică e esenţială în dezvoltarea unui copil, din punct de vedere fizic şi mental şi nu am regretat niciodată acest lucru. Sportul face parte din sufletul meu, mă defineşte, mi-a format caracterul într-un mod plăcut, mă face să mă simt sigur pe mine şi deja consider că am devenit dependent (o dependenţă pe cât de plăcută, pe atât de sănătoasă din toate punctele de vedere). Îmi plac foarte mult sporturile de contact, în special boxul şi kick-boxingul şi mă antrenez laolaltă cu sportivi de performanţă. Cel care mi-a descoperit aptitudinea de a cânta a fost bunicul meu – preot în Mărginimea Sibiului, în comuna Poplaca. Mi-a fost primul şi cel mai important profesor de muzică, întrucât m-a făcut să înţeleg diferenţa dintre artist şi cântăreţ – m-a învăţat să simt muzica, să mă transpun în rolul pe care îl joc, să înţeleg şi să transmit o anumită stare. Am cântat în strana bisericii din comuna respectivă de la 6 la 18 ani. La un moment dat, la 17 ani, când eram în clasa a 11-a, am încercat să pătrund în lumea muzicii, însă am fost adus cu picioarele pe pământ extrem de rapid şi într-un mod destul de “convingător”. Am absolvit Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Ploieşti, secţia Real: Ştiinţele Naturii Biligv Engleză şi ulterior Universitatea de Petrol şi Gaze, Facultatea Inginerie Mecanică, Secţia Utilaj Petrolier de Schelă. În paralel am studiat limba germană şi engleză, care mi-au folosit foarte mult în cunoştinţele tehnice. La 15 ani am fost invitat de o prietenă la un botez. Se aflase că îmi place să cânt şi am fost rugat să interpretez ceva, acompaniat de lăutari. Am început să cânt şi în timpul melodiei mă plimbam printre mese, pentru a comunica cu publicul. Am văzut la un moment dat un copil cum venea în fuga spre mine… Şi mă gândeam – “Lăsaţi copiii să vină la mine”. Şi când mi-a dat un pumn “din fundul grădinii direct intre picioare”, efectiv nu am mai putut să stau în picioare (devenisem deja soprană) şi m-am întins pe podea. Toţi invitaţii rădeau, lăutarii deja nu mai cântau, orga mergea în gol pentru că cel care cânta la ea râdea copios. A fost un moment demn de filmat”, a povestit pentru Pro TV concurentul la vremea aceea.

Tagssudor
Share: