Sign in / Join

Cursuri de supravieturire pe mare la Tuzla – prima bază de antrenament din Europa Centrala si de Est

Share:

Tragediile care au loc pe mare sau incidentele în care sunt implicați oameni aflați în elicoptere sau avioane aflate deasupra apelor ne-au obligat, pe toți, să fim mai precauți și mai atenți la procedurile de salvare, dar și la pregătirea pentru supraviețuire. Chiar înainte ca autoritățile române să încerce să găsească vinovații pentru accidentele teribile din Apuseni sau de pe lacul Siutghiol, o mână de profesioniști au înființat prima Școală de Supraviețuire pe Mare din Europa centrală și de est, la Tuzla. Pentru că este mult mai bine să previi, decât sa cauți vinovați.

Instituția își are sediul la Aeroportul Tuzla și deține tehnică pe care o vezi doar în filme. În bazinul acoperit poți să scufunzi un elicopter, iar în curtea din spate ai un avion transformat într-un simulator. Nu este vorba despre un planor, ci despre un Boeing 737 care a fost salvat de la fier vechi și recondiționat pentru a se transforma într-un spațiu de pregătire. Totul se face după standarde internaționale, iar oamenii care urmează cursurile pot să lucreze apoi oriunde în lume. Școala de supraviețuire pe mare de la Tuzla aparține de Regional Air Services, compania care se ocupă și de transportul personalului către platformele de foraj din Marea Neagră, cu elicoptere.

“Din anul 2009 transportul oamenilor către platformele de foraj din Marea Neagră se face cu elicopterele Regional Air Services. De aici a rezultat și necesitatea înființării școlii de supraviețuire pe mare și obligativitatea instruirii pentru situații de urgență. Partea practică este cea mai dificilă. Însă, după ce o parcurgi, deprinzi abilitatea să te descurci fără să intri în panică într-o situație de criză, în care timpul este foarte prețios. După foarte multe exerciții, cursurile devin automatism” ne spune Titus Cazacu, directorul Scolii de Supravietuire pe Mare de la Tuzla. A fost nevoie de o investiție inițială de două milioane de euro și de multe certificări, pentru a avea o astfel de bază în România.

“Cursurile școlii de supraviețuire pe mare sunt recunoscute în întreaga lume. Cursanții sunt învățați pe parcursul câtorva zile să facă față unor situații limită, care pot apărea în munca lor pe mare – exersând într-un bazin acoperit, cu 2 nivele de adâncime, de 2,2 și 3,7 metri. La unul dintre cursuri, elevii sunt “îmbarcați” în macheta unui elicopter și se “prăbușesc” (controlat) în apă, unde învață de la instructori cum se pot salva. Cursanții sunt antrenați să iasă rapid și eficient, echipați corespunzător, cu costume de protecție foarte performante. Avem foarte multe echipamente de supraviețuire și antrenament, inclusiv barcă de salvare închisă ermetic. Trei scafandri și trei pompieri acoperă toată oferta de cursuri. În exterior avem și poligonul pentru practica stingerii incendiilor” – explică Titus Cazacu.

Angajații SMURD nu au făcut aceste de cursuri

După ce elicopterul SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, anul trecut, echipa de la Tuzla și-a oferit serviciile de instruire acestei instituții. “Au murit patru oameni în accident, nu știm dacă exista vreo șansă de supraviețuire. Dacă vă aduceți aminte, în urmă cu un an, în Marea Britanie, în urma unui accident de elicopter, au supraviețuit 14 din 19 pasageri. Toți aveau cursurile de supraviețuire parcurse și au făcut față foarte bine crizei. ” adaugă Cazacu. Un astfel de antrenament poate, în anumite situații, sa facă diferența între viață și moarte.
Însoțitorii de bord – pregătiți în singurul simulator din România!

Tot la Tuzla există și singurul simulator din țară pentru antrenarea însoțitorilor de bord. “Simulăm turbulențele pe sol, incendiile la bord, evacuarea de urgență și alte situații periculoase. Repetăm exercițiile până când participanții învață fiecare procedură” ne mai spune Titus Cazacu. Scoala de supraviețuire pe mare de la Aeroportul Internațional Tuzla este una dintre cele mai complexe instituții de pregătire din România, unde se găsesc soluții pentru cele mai dificile nevoi de instruire. Este, totodată, dovada că investițiile private descoperă soluții moderne și impun standarde internaționale.t1t1 t2 t3 t4 t5

Share: