ALEXANDRION GRUP A DEVENIT PARTENER AL FC UNIVERSITATEA CLUJ

Alexandrion Grup a devenit partener oficial al FC Universitatea Cluj, o formație de tradiție a fotbalului românesc.

„Dorința noastră este ca în 2019, atunci când se împlinesc 100 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj, să sărbătorim împreună revenirea în liga întâi, acolo unde este locul acestei frumoase echipe a fotbalului românesc”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup.

„Mulțumim foarte mult Alexandrion Grup și Fundației Alexandrion pentru susținere și sper ca acest exemplu să-l ia și celelalte companii”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, manager sportiv Universitatea Cluj.

„Așa cum am suținut handbalul de la Cluj până când echipa a ajuns pe un trend bun, așa vom sprijini și fotbalul până acolo unde îi e locul, în liga I”, a declarat Victor Savi-Nims, Head of Legal Department-Alexandrion Grup România

FC Universitatea Cluj se alătură astfel grupărilor de fotbal sprijinite de Alexandrion Grup în fotbal de-a lungul timpului, precum Dinamo București, Petrolul Ploiești, ASU Politehnica Timișoara, Unirea Urziceni, Steaua București, Concordia Chiajna, CSM Iași, CS Universitatea Craiova.

Despre Alexandrion Grup:

Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase, au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, faimosul vinars Brâncoveanu XO,VSOP si VS, Lichiorurile Saber Premium Afinata, Vişinata, Caisata, Fructe de Pădure, Coacăze Negre, Cava D’Oro, Vodka Kreskova dar şi alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000.

Despre Fundatia Alexandrion:

Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia şi-a pus amprenta în susţinerea constantă a artei, culturii şi sportului românesc. În domeniul cultural Fundația a organizat în acest an cea de a treia editie a Premiilor Constantin Brâncoveanu, eveniment menit cinstirii valorilor culturale românești prin onorarea celor mai remarcabili oameni de artă și cultură ai anului. Deasemenea, Fundația a organizat anul acesta cea de a doua ediție a Galei Premiilor Matei Brâncoveanu, eveniment ce are drept principal scop premierea și susținerea tinerilor oameni de cultură și artă din România. În domeniul sportiv, Fundația a fost și este în continuare implicată în mod consecvent, atât prin susținerea unor prestigioase echipe de handbal și fotbal, dar și alte sporturi precum golful, rugby-ul, ciclismul și mai nou box-ul, cât și prin organizarea Galei Trofeele Alexandrion, eveniment ajuns la cea de-a doua ediție, prin care se dorește contribuirea la susținerea și recompensarea valorilor sportive din România.

Motto-ul Fundației este: „continuarea maratonului susținerii mișcării sportive din România”

Distribuie in retelele sociale: