Din vară, persoanele cu dizabilități vor avea ocazia să încerce, ca sport de agrement, paracanoe, cu dispozitive special adaptate pentru fiecare tip de dizabilitate în parte! Antrenorii, alături de membrii speciali ai  Asociației Caiac SMile au participat, timp de cinci zile, între 7 și 11 martie, la sesiuni de specializareAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

(de Radu Naum) Sportul nu a mai părut demult atât de frivol ca în aceste vremuri. Poţi crede că la Botoşani se joacă fotbal „brazilian” iar la Suceava studenţii schimbă visuri în vreme ce câteva zeci de kilometri mal la nord, pe la vama Siret, intră toată durerea unei lumiAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Vinurile din gama exclusivistă Chateau Valvis: Chardonnay, Merlot și Fetească Neagră au fost medaliate în cadrul MUNDUS VINI, unul dintre cele mai proeminente concursuri internaționale dedicate vinului și aflat la cea de-a 30-a ediție, informează sportm.ro.„În cadrul sesiunii de primăvară, vinurile noastre s-au evidențiat din peste 12,000 de vinuri înscrise în cadrulAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

(de Radu Naum) „Am vrut să-l sperii pe Caeleb Dressel. Am vrut să-l sperii un pic şi cred că am reuşit”. Ce faci când eşti cel mai mic din curtea şcolii şi ceilalţi îşi umflă muşchii? Te dai la ei! Şi vezi tu după aia… În faţa acestei afirmaţii aAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

(de Radu Naum) Se întâmpla acum mult timp. Pare că în altă viaţă. În orice caz în altă viaţă a sportului românesc. O vară caldă, cum începeau să fie toate. Cu atât mai caldă cu cât se întâmpla la Atena. Într-un microbuz mai multe fete înghesuite dialogau mucalit, într-un limbajAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Fundaţia Alexandrion a oferit suportul său autorităţilor române, instituţiilor de ȋnvăţământ superior naţionale, instituţiilor de cult și organizaţiilor internaţionale implicate ȋn cauze umanitare. Alexandrion Group a ȋncetat parteneriatul cu producătorul de votcă de origine rusă Beluga Group, asumându-și pierderi financiare ȋn valoare de aproximativ 1 milion de euro. Alexandrion GroupAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

HarmonY way ne aduce cât mai aproape o diversitate de produse de calitate și experiențe inedite, din categoriile de nutriție, wellness și sport, care să ne ajute în a dezvoltă un stil de viață sănătos, atât pentru noi, cât și pentru cei dragi. În această perioada frumoasă a anului, ne putem bucura și de reducerea de până la -40% la o selecțieAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Evenimentul „Ape curate asumate”, sustinut de Aqua Carpatica, ne aduce laolalta pentru a ne stabiliza si armoniza emotiile, intr-o zi dedicata demonstratiilor pentru pace – 15 februarie. Unde? Va invitam, cu mic cu mare, in parcul Florilor, de pe Soseaua Pantelimon, sector 2, Bucuresti, pentru a invata si a exersa impreuna catevaAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale: