Competențe antreprenoriale esențiale pentru succesul unui start-up

Multe idei de afaceri rămân doar planuri pe hârtie și la fel de multe business-uri la început de drum eșuează înainte de vreme, iar cauza este aproape de fiecare dată lipsa de competențe antreprenoriale.

E important să ai o idee bună de business, să fii perseverent și determinat, dar în același timp este esențial să dobândești competențele necesare oricărui antreprenor de succes. Ca să îți poți lansa și dezvolta corect start-up-ul trebuie să știi de toate, de la noțiuni de marketing și vânzări, la cunoștințe despre finanțe, management și tehnici de negociere. După ce ai dobândit abilitățile de bază, va trebui să înveți mereu lucruri noi și să te adaptezi la tot felul de schimbări tehnologice, legislative sau de personal.

Atât pentru antreprenorii la început de drum, cât și pentru cei care au deja un business funcțional, procesul de învățare trebuie să fie unul continuu dacă miza este creșterea constantă a afacerii.

Dacă nu ai nici o cunoștință în domeniu, dar ai o idee în care crezi, poți dobândi abilități antreprenoriale prin participarea la traininguri și cursuri de profil, în stagii de practică și, bineînțeles, urmărindu-i îndreaproape pe cei au succes în domeniu.

Cum poți beneficia GRATUIT de un curs de competențe antreprenoriale?

În 2018, cei care își doresc să devină antreprenori au la îndemână multe oportunități prin care să-și îndeplinească visurile. Multe proiecte de dezvoltare a antreprenoriatului, cum este StartUp Yourself, oferă cursuri gratuite de competențe antreprenoriale și, mai important, posibilitatea de a participa la o selecție de planuri de afaceri în urma căreia 48 de persoane vor primi câte o finanțare individuală de 33.000 euro, 100% nerambursabili.

De asemenea, viitorii antreprenori vor urma stagii de practică în firme existente, cu domenii de activitate asemănătoare cu cele ale start-up-urilor lor și vor învăța cum se administrează un business. Cu finanțarea oferită în cadrul proiectului și cu sprijin din partea echipei StartUp Yourself vor putea să își înființeze o afacere nouă și să transforme previziunile din planul de afaceri, în realitate.

În plus, cursul din cadrul proiectului StartUp este gratuit și autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări, ceea ce înseamnă că diploma obținută este recunoscută atât pe plan național, cât și internațional.

Ce competențe îți dezvolți la un curs de formare antreprenorială?

  • cum să identifici oportunități de afaceri
  • elaborarea și implementarea unui plan de afacere
  • studii de caz – greșeli și mituri în antreprenoriat
  • strategii de marketing și promovare
  • planificarea și finanțarea unei afaceri
  • tehnici de negociere și luare de decizii corecte
  • abilități de comunicare, prezentare

Un curs de competențe antreprenoriale te ajută să transpui ideile în acțiuni concrete și te pregătește pentru un adevărat maraton, așa cum poate fi descris antreprenoriatul.

 

Dacă vrei să beneficiezi de un curs gratuit de competențe antreprenoriale în cadrul proiectului StartUp Yourself, tot ce trebuie să faci este să intri pe site-ul http://www.afacerinordest.com şi să te înscrii accesând formularul https://docs.google.com/forms/u/1/d/13xEECP7djLC4V1fveypRRhYvRTWy5NTEs41CaRxyErY/viewform?edit_requested=true. Ulterior, partenerii noştri din proiect te vor contacta pentru a te chema la o întâlnire faţă în faţă.

 

Proiect „START UP YOURSELF”

Proiect cofinanțat din Fondul Social European

Buget 11.836.863,04 lei

Cod MySMIS – 82/3/7/104206

Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020

Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți

Prioritatea de investiții 8iii – Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare

Obiectivul Specific 3.7 – Cresterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați http://www.fonduri-ue.ro/. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Distribuie in retelele sociale: