Designerii români și-au prezentat și anul acesta creațiile la Paris la Săptămâna Modei

Designerii români și-au prezentat și anul acesta creațiile la Paris, la Palatul Behague, în timpul Săptămânii Modei. Federația Română de Design și Accesorii, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, a organizat un regal de modă la care au fost prezente 300 de persoane, diplomați, oameni de afaceri și media. „În ciuda faptului că întreg mapamondul este panicat de prezența coronavirusului, la Paris oamenii sunt foarte relaxați. Viața își urmează firescul ei. Niciun invitat nu a venit cu masca, nimeni nu a făcut o obsesie din asta. Trăiesc și se poartă firesc. Ba din contră, am avut mai mulți invitați ca niciodată”, a declarat Clara Rotescu, inițiator al proiectului. Seara a fost deschisă de Cătălin Botezatu, primit cu aplauze după absența de anul trecut. Colecția Fleur a adus pe podium o rapsodie de culori și texturi fine, broderii, mătase, organza. „Tot show-ul meu a fost ca o călătorie, o călătorie într-o lume a florilor și contrastelor. Colecția mea e ca un joc senzual într-o grădină superbă. Am avut un machiaj cu aplicații realizate manual de Mirela Vescan, coafurile sunt realizate de Laurent Tourette iar căștile fabuloase din flori de artiștii români de la Povestea Florilor. Anul asta am avut două invitate speciale, Anamaria Prodan Reghecampf și fiica ei Rebecca. Am avut și un moment special de balet”, a precizat designerul.

Ambar Studio,  Aureliana, Carmen Ormenișan, Mitiliane Couture și Cosette au fost celelalte brand-uri românești care au prezentat colecții. Soprana Ianna Novac a susținut un recital îndelung aclamat de public. 

În prezența ambasadorului Luca Niculescu invitații s-au delectat cu un cocktail unde au fost serviți cu vinuri românesti și preparate franțuzești. 

Distribuie in retelele sociale: