Două treimi dintre angajații români sunt foarte stresați la locul de muncă

Unul din doi angajați români consideră că nivelul de stres la locul de muncă actual este ridicat, iar 15,4% afirmă că este chiar nesustenabil de mare.

Pentru alți 27% stresul este moderat și doar 7,7% declară că este scăzut sau lipsește, arată rezultatele unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

Mediul de lucru dezorganizat și haotic, supraîncărcarea și primirea de responsabilități care ies din aria lor de competențe reprezintă principalii trei factori de stres invocați de jumătate dintre angajați.

De asemenea, patru din zece angajați explică stresul ridicat prin faptul că sunt nevoiți să preia din responsabilitățile colegilor, iar 37% sunt stresați de comunicarea slabă între manageri și echipă.

Trei din zece spun că așteaptă prea mult ca superiorii să ia anumite decizii și că nu există muncă în echipă, fiecare fiind pe cont propriu. A.

Distribuie in retelele sociale: