Festivalul “Papusile ocupă Bania”

Un festival inedit a avut loc la Craiova la sfarsitul lunii august. Ultima zi a festivalului de la Craiova „Puppets Occupy Street” a adus în acelaşi loc păpuşi gigant, flăcări şi aproximativ 50 de motociclişti care fac parte din clubul „Oltenia Bikers”. Parada păpuşilor gigant a cuprins pentru a doua oară Bănia. Copiii au aplaudat frenetic marionetele, iar adulţii, motocicletele. Prima ediţia a „Puppets Occupy Street” s-a încheiat cu spectacolul „Iubita Fizica”, pus în scenă de păpuşarii de la Lightwave. Organizatorii, Teatrul de Păpuşi Colibri, şi-a  toate marionetele, iar apoi a făcut comandă pentru cele care vor defila la cea de-adoua ediţie.  Durează aproximativ un an ca păpuşi de peste patru metri înălţime să poată fi confecţionateMai mult decat atat, ca totul sa fie cat mai autentic, povestile pe care actorii le pun in scena sunt inspirate din „Basmele romanilor“. Asa se face ca, pe strazile Baniei cei mici au putut să vadă „Baba Cloanta”, „Pasarea Maiastra”, „Zmeul Zmeilor” si alte personaje din povestile traditionale. „Am inceput festivalul luni, cu o parada a papusilor gigant, in care am implicat si 50 de motociclisti din unul dintre cluburile existente in oras. In fiecare dimineata sunt o serie de ateliere unde cei mici participa in numar mare. Seara avem spectacole in doua sau chiar trei locatii, simultan. Cam patru sute de papusi sunt expuse la Centrul Multifunctional si pot fi vazute zilnic. Festivitatile se vor incheia luni, la fel cum au inceput: cu o parada a păpusilor gigant”, a spus Adriana Teodorescu, director Teatrul de Papusi Colibri Craiova. Festivalul face parte dintr-o serie de manifestări culturale cu care Bania incearca sa castige titlul de Capitala Culturala Europeana in 2021.

 

 

Distribuie in retelele sociale: