Fundația Alexandrion va organiza a doua ediție a Galei Trofeelor Alexandrion, dedicată performanţei în sport

Fundaţia Alexandrion va organiza, pe 8  februarie, a doua ediție a Galei Trofeelor Alexandrion, dedicată performanţei în sport.

În cadrul Galei vor fi oferite 10 trofee, fiind unicul demers privat de acest gen din România. Trofeele Alexandrion reprezintă, totodată, şi ocazia potrivită de a atrage atenţia asupra nevoilor uriaşe din acest domeniu, care impun o implicare constantă şi mai activă a statului, dar şi a mediului privat.

 „Sportul este unul dintre puţinele domenii care încă mai aduc mândrie şi bucurie românilor, însă, din păcate, cu câteva excepţii, vorbim despre o zonă puternic subfinanţată. Lipsa finanţării în sport, ca de altfel, în aproape orice sector de activitate, împiedică sau, în cel mai bun caz, îngreunează obţinerea performanţei. Fundaţia Alexandrion continua si anul acesta un proiect prin care vrem să-i recompensăm şi să-i încurajăm pe sportivi şi încă sperăm că nu va fi o iniţiativă singulară”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup România.

Alx2

 În acest moment, Fundaţia Alexandrion şi Alexandrion Grup România susţin activ cinci echipe de fotbal (Petrolul Ploieşti, Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timisoara si Universitatea Cluj), dar si alte sporturi cum sunt rugbyul, boxul, golful, tenisul, polo, ciclism sau handbal.

Cei 10 sportivi câştigători la prima editie ce a avut loc anul trecut au fost gimnastul Marian Drăgulescu, Elizabeta Samara (tenis de masă), Simona Halep (tenis de câmp), Horia Tecău (tenis de câmp), Anghel Iordănescu (fotbal), Tiberiu Dolniceanu (spadă), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Neagu (handbal), Cristiana Stancu (arte marţiale) şi Andreea Chiţu (judo).

 Trofeele Alexandrion reprezintă un demers în premieră în România, ce face parte din strategia Fundației de a sprijini excelența și performanța sportivă. În paralel, Fundația este unul dintre cei mai activi susținători ai culturii române, premiind, anual, personalități culturale consacrate sau aflate la început de carieră, prin cele două gale pe care le organizează – Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu și Gala Premiilor Matei Brâncoveanu.

Distribuie in retelele sociale: