Ilie Năstase: Important e să pui pasiune în ce faci ca să reușești, cum se întâmplă la Dr. Oetker Junior Trophy

Ilie Năstase consideră că trebuie să pui pasiune în ceea ce faci ca să reușești în tenis, dând ca exemplu modul cum este organizat turneul Dr. Oetker Junior Trophy, informează Revista Sport Magazin.

013

“Îmi aduc aminte când aveam 12 ani și jucam pe terenul de la Operă. N-aveam arbitri, n-aveam antrenor, n-aveam mingile, n-aveam condițiile care sunt acuma. Treaba e să pui pasiune ca să reușești, indiferent de condiții. Îl felicit pe domnul Cozma pentru modul cum organizează Dr. Oetker Junior Trophy. Și la fel face și la turneele de la Curtea de Argeș. E un lucru excelent că se implică în tenis și că pune atâta pasiune. Acuma doar să joace copiii, că o să ajungă departe”, a declarat Ilie Năstase la conferința din cadrul celei de a VI-a ediții a Dr. Oetker Junior Trophy.

o3

La cea de a șasea ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, competiție internațională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, care are loc pînă pe 28 mai la Centrul Național de Tenis in Capitală, concurează 128 sportivi din 25 de țări.

o2

“Când eram mic mă uitam noaptea la un televizor alb negru la meciurile lui Ilie cu Stan Smith. La 7 ani am jucat cu găoacea aceea de minge cauciuc, care nici păr nu avea pe ea. Am început și eu să joc cu tocător și am strâns cu greu bani să cumpăr prima rachetă. De aici pasiunea asta și dorința de a ajuta copiii. Dacă noi am suferit, să nu mai sufere alții, de aici dedicația pentru turnee. Suntem la a 6-a ediție a Dr. Oetker Junior Trophy și voi duce mai departe tradiția. Știam ce se întâmplă la Paris, cu Petit As și pentru mine a fost ca o provocare să avem și în România așa ceva. Nu sunt multe turnee în lume de categoria I ca acesta și e important numărul de jucători impresionant din multe țări și nivelul calitativ la care s-a ajuns. Sperăm ca peste 10 ani să vedem rezultatele”, a declarat Ioan Cozma, Directorul General al Dr. Oetker România.

o8

Directorul General al Federației Române de Tenis, Laurențiu Mitrache, spune că Dr. Oetker Junior Trophy este una dintre cele mai importante competiții pe care federația o găzduiește.

“Juniorii reprezintă o direcție importantă pentru că trebuie să pregătim schimbul de mâine al tenisului românesc. Actuala generație de tenis feminin reprezintă o provocare pentru viitor, iar tenisul dorim să continue să fie unul din sporturile importante pentru România. 75 la sută din bugetul federației este alocat copiilor și juniorilor. Sprijinul Dr. Oetker și al domnului Cozma este extrem de bine venit”, a spus Mitrache.

Cei mai buni juniori români la categoria 12 ani, Alexandru Coman și Iulia Ionescu, au primit Trofeul “Tinere Talente” în cadrul conferinței legată de cea de a VI-a ediție a Dr. Oetker Junior Trophy. De asemenea, la finalul competiției va fi oferit Trofeul Fair Play în memoria Florenței Mihai.

Poster Junior Trophy 480x680 mm

Sponsorul oficial al turneului organizat de Federația Română de Tenis este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este SCG – Smart Corporation Group. Sponsorii turneului, despre care puteți afla informații pe juniortrophy.ro, sunt: Ministerul Tineretului și Sportului, Mobexpert, Bograve, Dorna, Head, Erste Group și Wilson.

.

.

Distribuie in retelele sociale: