Medicul Vitalie Stan: În centre de arsuri din străinătate se pot obține rezultate mai bune, dar nu spectaculoase

Cine nu a auzit de tragedia dela Sighetu Marmaţiei, de cea de la Constanţa sau cea de la Petrila? Sunt doarcateva incidente în care au ars oameni. Pe unii dintre ei şi nu numai, medicul Vitalie Stan i-a tratat.

Cu o experiență destul de mare în domeniu, Vitalie Stan a explicat, într-un interviu pentru excluisvnews.ro, ce este arsura şi dacă medicii noştri au competenţă să trateze astfel de probleme în spitalele din România.

Exclusivnews.ro: Domnule doctor, aveţi o experienţă vastă în acest domeniu, spuneţi-ne ce este arsura?

Doctor Vitalie Stan: Pentru a înţelege evolutia unei arsuri, trebuie în primul rând schimbată percepţia asupra pielii. Marea majoritate a populaţiei o văd că un soi de înveliş – în realitate, nu este aşa. Pielea este un organ foarte complex şi, în acelaşi timp, este cel mai mare organ al omului. Şi, cum toate organele sunt strâns interconectate între ele și dependente unul de altul, aşa se comportă şi tegumentul în raport cu întregul organism. O să amintesc doar câteva din cele mai importante funcţii pe care le are tegumentul:- funcţia tactilă – împreună cu văzul şi auzul pielea este al treilea mijloc de percepţie care ne ajută să comunicăm cu exteriorul şi să învăţăm lumea ce ne înconjoară. – funcţia de apărare – pielea este o barieră între mediul extern şi cel intern şi ne apară de tot ce este nefavorabil începând cu factorii fizici(frig, căldură, radiaţii etc..) urmând factorii chimici (gaze, lichide, solide) şi până la factori biologici (viruşi, bacterii, funci etc…) – ultima dintre fuctiii şi anume cea imună este extreme de importantă pentru că pielea este cel mai mare organ al sistemului imunitar. Această descriere sumară a tegumentului ne va ajuta să înţelegem ce se întâmplă atunci când suferim o arsură. Vorbim acum doar de arsuri termice. În mare, efectul căldurii asupra celulelor cu care vine în contact este coagularea proteinelor – similar cu ce se întâmplă cu un ou când îl aruncăm în tigaia încinsă. Proteinele coagulate îşi pierd funcţia și celulele devin neviabile. Limita termică pentru celulele umane este în jur de 60ºC. Acum suntem gata să înţelegem ce se întâmplă cu organismul uman după o arsură. Imediat după ce agentul termic a depăşit limita critică, proteinele din tegument încep să se coaguleze şi, cu cât temperatura este ma  mare şi durata mai lungă, cu atât leziunile de arsură penetrează mai adânc în grosimea pielii.

Exclusivnews.ro: Cum sunt standardizate arsurile în funcție de profunzime?

Doctor Vitalie Stan: Gradul 1 – este o arsură superficială, absolut toată lumea a suferit măcar odată în viaţă o asemenea arsură şi anume arsurile solare. Se vindecă în câteva zile fără a lăsa urme. Gradul 2 – este împărţit în 2 subgrupe A şi B. Prima o ştim cu toţii – atunci când apar flictenele (popular băşici) după spargerea acestora pielea se vindecă mai greu, în jur de 10-14 zile dar tot fără urme.. Gradul 2B reprezintă o leziune intermediară în care pielea în care capacitate de autorefacere dar mult îngreunată şi de durata, obligatoriu rămân semne. Gradul 3 – pielea este arsă în totalitate – asemenea arsură nu se vindecă de la sine şi trebuie excizată chirurgical şi grefată. Dar gradul nu este singurul factor care influențează gravitatea arsurii. Mai este şi suprafaţa. Cel mai simplu se poate aprecia suprafaţa cu ajutorul regulii lui 9 al lui Wallace, şi anume Cap și gât – 9%, fiecare membru superior – 9% x 2, fiecare membru inferior – 18% x 2, trunchi anterior 18%, trunchi posterior – 18%, Organele genitale 1%.

Exclusivnews.ro: Ce șanse sunt de vindecare în cazul arsurilor? Este un subiect destul de delicat, însă dvs. aveţi o experienţă vastă în acest domeniu, şi sunteţi în măsură să lămuriţi acest aspect.

Doctor Vitalie Stan: Prognosticul pentru arsuri sub 50%, de gradul 1 şi 2, este favorabil, dar dacă profunzimea este predominant de gradul 3, este grav. La 50-70 % arsuri pe suprafaţa corpului, şansele de supravieţuire sunt minime, iar, la cele de peste 70%, sunt incompatibile cu viața -supravieţuirea la asemenea suprafeţe este rarisimă. Dacă există, concomitent şi leziuni respiratorii, pronosticul şi şansa de supravieţuire scad dramatic și devin excepţii chiar şi pentru arsuri de 50% şi mai mici. Afirmațiile acestea le fac în urma experienţei de foarte mulţi ani acumulată la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Datele sunt aproximative şi sunt valabile pentru arsuri tratate în ţară. În centre de arsuri din străinătate se pot obţine rezultate mai bune, dar nu spectaculoase. Ce ne lipseşte în țară pentru a fi la fel de performanţi? Răspuns: condiţii de spitalizare. Medici avem, foarte buni şi foarte bine pregătiţi, avem şi cu ce trata….însă nu avem unde. Şi, acum o să mă întorc puţin la începutul articolului şi anume la percepția pielii ca organ interconectat cu restul organelor. În prima fază, imediat după arsură, organismul îşi mobilizează toate resursele pentru a compensa injuriile devastatoare aduse organismului. Din acest motiv, arsurile mari nu par atât de grave – pacientul încă poate merge, vorbi etc…Dar aceste resurse se epuizează foarte rapid şi, cu cât suprafaţa este mai mare şi arsura mai profundă, cu atât mai rapid. Aşa încât, în câteva zile, toate organele sunt grav afectate şi încep să cedeze valului de toxine care invadează organismul din pielea arsă moartă. Şi, când se instalează această stare numită insuficientă multiplă de organe, pacientul ars mai poate fi ţinut în viată exclusiv datorită artei şi măiestriei reanimatorului. Această etapă poate dura între câteva zile şi câteva săptămâni, timp în care pacientul poate în orice clipă să devină critic şi ireversibil până la deces. Dacă reanimatorul reușeste să stabilizeze pacientul, începe etapă chirurgicală în care pielea este excizată treptat şi înlocuită cu grefe, iniţial, de la donatori şi ulterior, cu grefe proprii. Din experiența mea – am văzut doar câţiva pacienţi cu arsuri peste 70% care au supraviețuit. Sunt, însă, şi minuni! Ca şi paralelă cu evenimentele din Clubul Colectiv, îmi aduc aminte de un accident colectiv la o fabrică de alcool, acum 10-12 ani, cu zeci de victime, explozii din mine – cea mai gravă şi cunoscută ar fi cea de la mina Petrila, exploziile de la un club din Sighetul Marmaţiei din 2013 unde au fost tratate la Spitalul de Arşi 15 sau 16 persoane arse…. atunci am pierdut doar un singur pacient din păcate. Dar, aşa volum mare de pacienţi arşi într-un singur incendiu nu cred că a existat după Revoluţie.