Paiațele și dictatura proletară din Giulești

„A dat la o facultate tehnică ca să scape de armata 18 luni şi a unui motiv fantezist, anume acela că specificul secţiei facultății (n.r. – de Căi Ferate) avea legatura cu echipa favorită, Rapid”, se precizează în materialul scris despre mine acum ceva vreme, „Decreţelul”, din Revista ”22”, informează Revista Sport Magazin.

Legat de experienţele de pe arene alături de fanii rapidiști, nu uit de primul contact cu gazele lacrimogene, care l-am avut pe stadionul din Râmnicu Vâlcea, când încă nu luasem încă buletinul. Apoi, înainte de ’89, când la un meci cu Steaua, am scăpat ca prin urechile acului să nu fiu săltat de Securitate, după ce am scandat cu galeria „Ceauşescu, fii boier/ Fă şi tu ca Honecker”. Mai ales ce pe doi dintre fanii ridicați atunci direct din tribună nu au mai fost văzuți niciodată. Dar cred că cea mai cumplită experiență am trăit-o la meciul cu Universitatea Craiova de la Piteşti, din Cupă. Când după sloganurile anti Iliescu scandate de noi a urmat un adevărat măcel, cu garduri rupte, elicopter adus pentru intimidare și arestări cu iz politic. Apoi, în perioada studenției am participat la Revoluție și am fost ”golan” la Mineriadă, deși ”terenul de joc” era mai periculos decât ce cunoscusem până atunci.

Ca ziarist, o experiență inedită am trăit-o atunci când am călătorit cu galeria în tren (alături de colegul de breaslă, Mamedu), la meciul cu Austria Viena, din Intertoto. Pe la 5 dimineața, am fost atacaţi de rackeţi în halta de la Keleti (Ungaria), când eram în compartiment cu Mincea Geamgiul, Doru Blondu și alți lideri adevărați de galerie. După titlul articolului, „Hoţul păgubit”, nu e greu să deduceţi ce s-a întâmplat cu rackeţii unguri. Care nu au ştiut că în cele 3 vagoane se aflau și ultrași rapidiști, rackeții devenind în scurt timp păgubiți, după ce li s-a aplicat în prealabil și o corecție fizică serioasă.

Așa că pot spune că am trăit numeroase experiențe interesante alături de Rapid, nefiind un secret faptul că prin vene mi-a curs tot timpul sânge ”alb-vișiniu”. Însă, având în vedere situația tulbure din Giulești, de o vreme m-am îndepărtat de fenomenul Rapid. Și se pare că nu am făcut deloc rău.

Cu toate acestea, am răspuns cu drag invitației lor de a participa cu naționala ziariștilor la sărbătorirea a 96 de ani de existență a grupării giuleștene, la sala Rapid. Unde, eram programați să jucăm într-un turneu alături de naționala artiștilor și a unei echipe de old boys a Rapidului.

Recunosc că de-a lungul timpului au aflat și de câteva fapte urâte ale suporterilor rapidiști. Însă ce au făcut la acțiunea de la sala Rapid, anume să nu lase să se dispute meciurile programate ale invitaților lor la acțiune, ca să joace numai între ei, e cel puțin dovadă de lipsă de bun simț.

Drept pentru care spun cu mâhnire că la paiațele din conducerea actuală a Rapidului și la dictatura proletară care domnește în Giulești nu mai e mult până când acești așa ziși suporteri vor intra să joace în teren chiar și la meciurile oficiale ale echipei.

(de Romeo Chiriac)