Primul top al specialiștilor pe marketing sportiv

Agenția de publicitate Clubul Media Business alături de Sports Business Academy organizează primul top al specialistilor pe marketing sportiv din România, care va fi găzduit de Revista Sport Magazin.

Topul este realizat împreună cu specialiștii din acest domeniu, studenții de profil, ziariștii din presa de specialitate, dar și cu reprezentanți ai cluburilor și asociațiilor sportive din România.

După o analiză detaliată împreună cu cei implicați în realizarea acestui top, am alcătuit o listă cu 10 specialiști, care se află mai jos. Facem precizarea că vom lua în considerare și alte propuneri în acest sens, dacă este cazul.

Lista propunerilor pentru alcătuirea primului top al specialiștilor din marketingul sportiv este următoarea:

  1. Mihaela Constantinescu a predat primul curs de Marketing Sportiv din România în cadrul Academiei de Studii Economice începând cu anul 2015, fiind prima autoare a Manualului de Marketing Sportiv. A deschis primul program de internship din cadrul CSA Steaua, prin care a reușit să construiască foarte multe evenimente de marketing în cadrul clubului.
.

2. Valentin Popescu
Valentin a reușit într-un timp foarte scurt să lanseze și să pună în aplicare la nivel național cele mai multe acțiuni dedicate sportului românesc (care provin din mediul privat), de la Gala Trofeelor Alexandrion la Mingi pentru Suporteri – Esență de Campion, până la asocierea cu majoritatea disciplinelor sportive din România (rugby, box, baschet, handbal, golf, tenis, ciclism, fotbal, etc). Printr-un mix de acțiuni de marketing a reușit să vină cu programe dedicate suporterilor sportului din România, într-o strategie amplă de susținere a acestora.

Alexandrion Group este singura companie care a creat o strategie la nivel macro, prin intermediul său, cu focus pe sportul din România. Valentin are aproape două decenii de experiență în mass media și marketing, începând de la Acasă TV, trecând pe la PRO TV, Antena 1, Gazeta Sporturilor, GSP TV, și până la poziția actuală.

3. Cristian Gheorghe

Cristian este iniţiatorul primei școli de marketing sportiv în Academia de Studii Economice și este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. A lansat primul rebranding și prima campanie socială a unui club sportiv din România în anul 2006 („Iubeste Sportul!”). A desfășurat numeroase evenimente în calitate de organizator, înregistrând foarte multe recorduri la nivel de participanți: Alege Jucăria, Alearga pentru Viață, Olimpiada Liceelor McDonald’s, Player Escort și Milan Junior Camp.

A fost implicat în vânzarea a peste 700 de evenimente sportive din Liga 1, Cupa României, Europa League, Echipele Naționale de Fotbal, respectiv de Handbal ale României. Campaniile sale au fost incluse în una dintre cele mai importante cărți din domeniul marketingului – Introducere in Marketing, de Philip Kotler. A fondat în anul 2015 alături de un grup de tineri entuziaști Sports Business Academy, prima academie specializată pe industria de sports business din Europa de Est.

4. Bogdan Nițu
Bogdan este omul din spatele Websyler, unul dintre pionierii comunicării din online în România. Pe lângă faptul că este unul dintre marii fani ai lui Liverpool si a participat la numeroase evenimente sportive internaționale, proiectele sale din industria sportivă se regăsesc în strategia implicării celui mai activ brand românesc din fotbal, Timișoreana. Iar în ultimii ani ideile sale se regăsesc în cele mai importante proiecte de marketing și comunicare ale FRF.

5. Gigi Loghin
Gigi a adus în România două concepte de succes la nivel global și a reușit să le impună pe plan local: The Color Run și B2Run. Este unul dintre pionierii marketingului românesc, activând în această industrie din anii 2000, timp în care a construit campanii în sportul românesc pentru Bergenbier și a organizat Cupa Hagi Danone.

Este unul dintre oamenii care a reușit să faca din mișcare un moment de bucurie.

6. Ionuț Georgescu
Ionuț este singurul român care a absolvit cursurile MBA ale FIBA, un program exclusiv dedicat lumii baschetului. A fost rând pe rând, președinte al ASESOFT Ploiești, Steaua Baschet, iar în acest moment se ocupă de CSU Sibiu.

În toate cluburile în care a activat a reușit să implementeze strategii complexe adresate sponsorilor și suporterilor cluburilor la care a activat, construind în zona de marketing sportiv foarte multe studii de caz.

7. Cosmin Hodor
Cosmin face parte din managementul celor mai mari turnee de tenis din România din ultimul deceniu, fiind directorul turneului BRD Nastase Țiriac Trophy și unul dintre puținii români care se implică în desfășurarea turneelor Challenger și a întâlnirilor de Cupa Davis din cadrul Grupei Mondiale. Are o experienta de peste 15 ani la nivel de top managemenent în cadrul acestor evenimente. De asemenea, el este Manager de Comunicare al Simonei Halep.

8. Vlad Constantinescu
Vlad este coautor al celei mai de succes povești din marketingul românesc, reușind impunerea la nivel global ca sport olimpic a Baschetului 3X3. FIBA World Bascketball Summit, singurul eveniment global dedicat acestei discipline sportive, l-a avut ca invitat pe Vlad. Astfel, el a fost singurul român care a fost într-un panel principal la acest eveniment, un semn de apreciere a forului global.

Are la activ sute de turnee de Streetball și reprezintă singura companie care în acest moment este implicată internațional la nivelului FIBA în desfășurarea evenimentelor globale.

9. Lorand Balint

Boți este Managing Director al Publicis Sport and Entertainment Romania și are o experiență de 20 de ani în marketing la nivel local, național, regional sau global. În ultimii ani s-a focusat pe proiecte de marketing sportiv, a condus departamentul de marketing al Federației Române de Handbal, a fost consilier pe marketing al Preşedintelui COSR şi în prezent conduce agenția din România a rețelei mondiale Publicis Sport & Entertainment. Este autorul cărții Handbalul este România, România este Handbal și a zeci de articole de marketing.

10. Radu Restivan

Radu este jurnalist, blogger, maratonist şi ciclist cu experienţă în participarea la evenimente sportive peste hotare. A lucrat la ProSport, Mediafax, Libertatea, Elevate, Sport365, Sport.ro. Radu a lansat 321Sport, primul serial video de review -uri de sport, trecând din zona de blogging la cea de video blogging.

Cei interesați sunt rugați să trimită numele persoanei pe care doresc să o voteze la adresa – clubulmediabusiness@yahoo.com cu mesajul Top Specialiști Marketing Sportiv – Revista Sport Magazin, până la data de 30 noiembrie 2019. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 3 decembrie, ora 19:00, la hotel Ambasador din București.



Distribuie in retelele sociale: