România a revenit în Grupa Mondială a FedCup, după trei ani

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, la Cluj-Napoca, pe Patty Schnyder, locul 149 WTA, cu scorul de 6-2, 6-1, aducând României a treia victorie în întâlnirea de baraj cu Elveţia. Astfel, tricolorele şi-au asigurat calificarea în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, după o pauză de trei ani.

“M-a mulţumit tot ce am jucat azi, a fost mult mai bine ca ieri. A fost o uşoară jenă la picior, dar nu cred că e ceva grav. Sper că îmi voi reveni total până la Stuttgart. Am remarcat copilul de mingi, nu mi-a venit să cred cât de micuţ era, cred că avea 5-6 ani, m-am gândit la el când am văzut ce micuţ este şi de două ori m-am apropiat de el ca să-mi aşeze mingile pe rachetă. Ne-am făcut treaba până acum, dar în FedCup nu se ştie niciodată, cred că suntem în stare şi capabile să ajungem cât mai sus şi important este să credem în noi, pentru că echipa arată bine şi avem şansa noastră. Nu a fost uşor, dar publicul a fost extraordinar şi mi-am dat drumul la joc. Mereu trebuie să visezi, sper să mergem cât mai în faţă în Fed Cup, este dorinţa mea cea mai mare, iar dacă vom juca acasă cu asemenea public, va fi greu să pierdem”, a spus numărul 1 mondial.

Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea au fost învinse la dublu de cuplul Jil Teichmann/Viktorija Golubic, scor 0-6, 6-0, 10-6, astfel că scorul final al întâlnirii România – Elveţia este 3-1.

.

În primul meci al zilei de sâmbătă, Simona a învins-o, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA. Tot sâmbătă, Irina Begu, locul 38 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-1, de Timea Bacsinszky, locul 46 WTA.

Cei peste 9.000 de spectatori prezenţi în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au format o coregrafie în culorile naţionale, la festivitatea de deschidere.

Sponsorul competiției, Pizza Guseppe de la Dr. Oetker, a fost alături de tricolore şi la întâlnirea România – Elveţia, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Compania Dr. Oetker sprijină de peste un deceniu performanţele tenisului românesc. Spectatorii prezenţi la meciuri au primit din partea Dr. Oetker steguleţe tricolore şi carduri speciale cu echipa României pentru autografe.

Astfel, România va evolua, în februarie 2019, în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Tricolorele au fost ultima dată între primele opt naţiuni ale competiţiei în 2016, când au pierdut în sferturi, în faţa Cehiei, tot la Cluj-Napoca.

Distribuie in retelele sociale: