Romanian Fashion Philosophy A|W 2016

Prima ediție Romanian Fashion Philosophy va avea loc în București, în perioada 12-14 Octombrie 2016. Gazda evenimentului va fi Palatul Bragadiru, situat în inima Capitalei.

Romanian Fashion Philosophy: o nouă filosofie despre modă, un concept avangardist care dorește să reunească sub același acoperiș designerii de top ai momentului, branduri renumite din industria modei și să dea ocazia celor mai talentați dintre absolvenții facultăților de design vestimentar să se afirme.

 

Peste 25 de designeri și branduri din țări precum Italia, Germania, Rusia sau Grecia își vor prezenta cele mai noi colecții. Dintre aceștia amintim: Cannella, Giovanni Fabiani, CM CREAZIONE, Institutul de Modă Salomeia Truță, Ioana Ciolacu, Di Vero, Lena Criveanu, Claudia Rawlings, Celebrity Skin, Alexandra Calafeteanu, Marie Ollie, Lui by Luisa, LYK, Evgheni Hudorojcov, Mineli/Prophetik.

PARTENERI MEDIA PRINCIPALI: Fashion Insider Magazine prin invitatul special, criticul de modă MARCELLOUS L. JONES și Fashion Channel care va transmite live de la Romanian Fashion Philosophy A/W 2016 în calitate de partener media oficial al evenimentului.

“Am ales să ne concentram pe unii dintre designerii cei mai apreciați în domeniu (atât romani cât și străini, care să aibă în palmares cel puțin o prezentare la un festival de mare anvergură – Paris, Milano, New York, Berlin etc.), precum și pe tinerii talentați ai facultăților de modă (UAD, UNArte, Institutul de Modă) pe care am dori să îi promovam cât mai bine posibil. Este un eveniment ce se prezintă publicului român într-un format complet diferit față de cele organizate până acum în industria de modă din România, un format preluat de la Berlin Fashion Week, cu care suntem și în colaborare.” – au declarat organizatorii Romanian Fashion Philosophy A|W 2016.

În cadrul evenimentului Camera de Comerț Italiană pentru Balcani, împreună cu Camera de Comerț Româno-Britanică vor organiza o serie de întâlniri B2B între “buyerii” români din sectorul de modă și firmele italiene prezente la Romanian Fashion Philosophy.

“Cu ocazia evenimentului Romanian Fashion Philosophy A|W 2016, Camera Italiană pentru Balcani va fi prezentă cu o delegație de firme italiene, “luxury brands“. Pe 12 octombrie, la Palatul Bragadiru, brandurile își vor prezenta ultimele colecții într-un concept intitulat – Italian Fashion Bucharest. Firmele vor fi prezenta și între 12-13 octombrie în zona de expo unde vor întâlni “buyerii“ români cu scopul de a favoriza și implementa schimbul comercial din sectorul modei între Italia și România. “ – Gemona Vasile, Camera de Comerț Italiană pentru Balcani.

Evenimentul, care este sponsorizat de Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, este conceput a avea două componente: una de expo (unde publicul poate intra liber pentru a vizita și/sau cumpara, expozanți find designerii/brandurile participante la eveniment și alți parteneri) și alta de prezentări de modă (din 45 în 45 de minute, cu pauze pentru social networking, activări de produse, degustari de vinuri etc.) unde se poate intra doar pe bază de invitație. Grație colaborării cu mai multe agenții de manechine, Romanian Fashion Philosophy va aduce pe catwalk cele mai bine cotate manechine ale momentului, din Franța, Germania, Rusia, Republica Moldova, Letonia, Polonia, Grecia, Serbia și, evident, România.

Despre Romanian Fashion Philosophy

Cu o experiență de peste zece ani în realizarea unor evenimente top class de modă, atât în țară cât și în străinatate, misiunea noastră este de a promova designerii români în cadrul unui festival internațional de modă care să devină un must-have și un reper în industrie. Romanian Fashion Philosophy este acel eveniment de modă ridicat la nivel de artă pe care designerii, manechinele, mass-media, buyerii, fotografii și consumatorii de fashion îl așteptau încă din 1989. Romanian Fashion Philosophy este un eveniment unde designeri autohtoni și cei internaționali vor prezenta publicului românesc cele mai noi tendințe în domeniu.

Despre Palatul Bragadiru

Întregul domeniu poartă numele fondatorului său, Dumitru Marinescu Bragadiru. Acesta a început construcția «Colosului», așa cum era cunoscută clădirea la începuturile sale, în jurul anului 1905. Conceput ca Palat al Culturii, clădirea respectă o veche tradiție a fabricilor de bere și anume, de a avea în imediata vecinătate un loc de recreere pentru oamenii care lucrau în această industrie. Palatul Bragadiru a fost realizat după planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl, în anul 1894. Este o construcție impresionantă, atât prin mărime, cât și prin arhitectură și decorațiuni, cu o atenție deosebită dată detaliilor. Grădina de vară și terasa completează armonios acestă clădire cu arhitectura eclectică, cu scări în spirală în stil Normand, cu stucaturi, statui inserate în fațadă, oglinzi venețiene și balcoane în stil victorian. Palatul Bragadiru este una dintre cele mai impunatoare construcții ale Bucureștiului de altă dată.

Distribuie in retelele sociale: