Simona Halep va pierde luni locul 2 WTA

Share:

Jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 3 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, pe letona Anastasija Sevastova, locul 13 WTA, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier de la Stuttgart. În urma acestui rezultat, sportiva din Cehia va urca pe locul 2 în clasamentul ce va fi publicat luni, iar Simona Halep va coborî de pe locul 2 pe locul 3.

Kvitova s-a impus după un meci care a durat o oră şi 32 de minute. Ea va evolua în penultimul act cu învingătoarea dintre germana Angelique Kerber, locul 5 WTA şi olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA.

Halep, care s-a retras din turneul de la Stuttgart din cauza unei accidentări, nu este în pericol să piardă mai mult de un loc în ierarhia mondială.

Japoneza Naomi Osaka se va menţine pe locul I WTA şi după acest turneu.

Share: