“Slăbește limitările hrănind CONȘTIENT trupul, mintea și sufletul (spiritul /emoțiile)” este  motto-ul personal, ce stă la baza vieții și activității profesionale a Ilenei Vlăduț, terapeut holistic și coach/consilier de dezvoltare personală. Cum reușește să-i ajute și pe alții să își depășească limitările pentru a obține vindecarea fizică, ori îmbunătățirea rezultatelorAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Cea de a noua ediție a trofeului “Victor Hănescu” din cadrul Circuitului Naţional FR Tenis, disputat la Tenis Club din Curtea de Argeș, și-a stabilit câștigătorii. Astfel, pentru categoria de vârstă 12 ani, în întrecerea masculină, trofeul a fost adjudecat de Răzvan Aghion. La dublu, competiția a fost câștigată deAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Jucătoarele participante la European Summer Cups, care concurează la Tenis Club din Curtea de Argeș, au avut parte și de numeroase surprize plăcute și de momente de relaxare. Astfel, ele s-au plimbat cu vaporașul într-un cadru mirific pe lacul Vidraru.  În perioada 29-31 iulie, la Tenis Club Curtea de ArgeșAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Şi la această ediţie a European Summer Cup, Argeş Expres o desemnează pe cea mai frumoasă jucătoare din competiţie. Prin vot deschis, în 2015 a fost aleasă ca Miss Turneu suedeza Alexandra Viktorovitch. Locul doi al podiumului a fost ocupat de moldoveanca Alexandra Zaicenco, iar cea de-a treia, şi favorităAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

La festivitatea de deschidere a European Summer Cups Girls U 16 au intrat rând pe rând echipele reprezentative din Belarus, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Moldova, Italia, Suedia şi România. Cuvântul de deschidere l-a rostit prof. Gheorghe Borţan, iar reprezentantul principalului sponsor, Dr. Oetker România, Directorul General, Ioan Cozma, a rostit salutul organizatorilor,Afla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

În perioada 29-31 iulie, la Tenis Club Curtea de Argeș va avea loc cea de a cincea ediție a turneului de calificare pentru European Summer Cups, care se desfăşoară sub egida Tennis Europe şi FR Tenis „Suntem alături și anul acesta de European Summer Cups, turneu pe națiuni destinat fetelorAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Rareș Mandu a câștigat cea de a patra ediție a Dr. Oetker Argeș Cup, disputată la Tenis Cup Curtea de Argeș, după ce l-a învins în finală, scor 6-4, 4-6, 6-0, pe Radu Andrei Taicu. “A fost unul dintre cele mai grele meciuri din viata mea, probabil, de fapt sigur celAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale:

Perechea Răzvan Baiant/ Ștefan Paloși a câștigat cea de-a patra ediție a Dr. Oetker Argeș Cup, disputată la Tenis Club din Curtea de Argeș, după ce a învins în finală, scor 6-1, 6-2, dublul Nicholas David Ionel/ Ioan Luca Vidan. De asemenea, la fete, perechea A. Braga/ R. Oprea FlocaAfla mai multe!

Distribuie in retelele sociale: